Carantina camineasca
Caminul te 
invata, nu nevoia. Ci caminul. Ce te invata? Multe. Camera 125 a.k.a de vreo 4 zile incoace Salonul 125 e in carantina. Cand patrunzi aici te intampina o temperatura de cel putin 12590423054942682340 grade Celsius. E cald rau. Nu am putut aerisi dat fiind numarul de pacienti care sunt prezenti aici, de voie, de nevoie. Sunt prezenti. Mireasma de aer inchis impreuna cu 3 laptopuri aprinse asigura o atmosfera incendiara, la propriu
. Pe masura ce incercam sa descoperim acest loc feeric, observam la baie, in cosul de gunoi tone de pliculete de ceai, coji de lamaie, ambalaje de bomboane(suntem gripati, nu la cura de slabire, deci bomboanele chiar se potrivesc in peisajul asta). Trecand cu privirea pe calorifer se pot observa cele 4-5 randuri de haine ude de transpiratie de la tratamentele babesti pe care le aplicam una celeilalte. Mai o frectie cu otet, mai o compresa cu apa rece pe frunte, mai treispe ceaiuri pe zi, cu care ne oparim limba si ramanem fara papile gustative, da’ cine mai are nevoie de papile? Ca oricum mancam fix nimic all day long. Patrunzand in camera, pe primul birou sunt maldare de carti, posete, tzoale, farduri….aaaa…da stai ca asta e biroul Cristinutzei si chiar nu se potriveste in filmu asta care aduce a “Spitalul de Urgenta E.R”. Deci forget what I said about Cristinutza’s desk. Imi pierd din credibilitate. Trecand la bucatarie( al doilea birou adica, what did u think? vreo camera separata cu cuptor suspendat, bar si vase de inox peste tot? Aaaa…NU), in bucatarie ziceam zac ambalaje de Tantum Verde, ceai de Echinacee(nu, nu e vreo boala venerica sau bacterie, e planta medicinala), coji de portocale(si nu pentru a mai schimba aerul, ci de lene), Supradyn, cratiti de ceai, crema mea de corp?!?!?(what the fuck, nici crema nu e din filmu asta), deci fara crema mea de corp. Anyway: lamai, in special coji de lamai, ca drumul pana la cosul de gunoi e lung, miere nu mai avem, deci ne multumim si cu zahar. Trist in orice caz. Continuand calatoria noastra in Salonul in carantina pe urmatorul birou zac: mape, portofele, luciu de buze, carti. Hold it. Nici asta nu are relevanta. E biroul meu. Pe al Ioanei, da! e ordine tot timpu. In dressing, adica in patul nostru liber, de sus, zac plapumile in care bolnavii au transpirat ca urmare a tratamentelor noastre medicale, pijamale etc.
Cristinutza si shosetutza salvatoare
Cristinutza a fost prima victima. Salvarea ei a venit tocmai de unde nu se astepta.(ok, nici noi nu ne asteptam, da’ nu se pune). Imbibata in otet, dupa un masaj barbar venit din partea mea si a Ioanei, am considerat de cuviinta ca pe frunte, sa-i punem si ceva rece. Ok. ok. Ceva-ul era in plan. Dar identitatea lui lipsea sa apara. Cand, ca un semn, ca intrun basm, din dressing cade o shoseta. Evrika! zic. Era shoseta mea. Logic! Shosetele mele sunt peste tot. Daca le-as pune cap la cap as putea face un lant mare cat Zidu Chinezesc. Bun. Salvarea shosetistica: udam o soseta cu apa si i-o punem pe frunte. Haleluia! Binecuvantata fie dezordinea din dressing si rebeliunea ciorapelului!!!
Alexandra si glezna saltareatza
Eu nu racesc decat vara. Si atunci din prostie(ce noutate veti zice). Iarna eu am alte preocupari: pot sa: imi rup diverse oase, sa-mi sucesc diverse ligamente. The usual stuff. Componentele sistemului meu osos sunt rasfatate. Daca nu le acord atentia cuvenita, incep ele, prin metode proprii sa faca pe vedetele. Axandu-ma mai mult, in ultima perioada pe rotula mea cu personalitate, glezna a zis:”hello, in puii mei la naiba, fataaaaa, ma ignorezi?!” Si s-a umflat. Si nu mai pot sa alerg, sa pasesc ca omu. Etc. Eu sunt in carantina osoasa.
Andrei si pijamalele inchiriate
Andrei e prietenul Cristinutei, adica Bubbles, conform unui articol anterior. E vecin de suferinta, de raceala, de palier, de suflat nasul, de febra cu noi. Noi l-am cooptat in camarutza noastra. E un om extrem de altruist si solidar. Cum Bubbles e racita, si Ioanei ii da tarcoale tanti Gripa, s-a gandit sa raceasca si el, cu tot tacamu: o da pe febra, tuse si restu’. Si pentru a fi DIV in adevaratul sens al cuvantului e empatic si fata de durerea mea de glezna, caci la el tanti Gripa a venit cu o oferta promotionala: gripa+dureri de oase si muschi. Am semnat un contract cu el. Avem practic un regim de parteneriat ca are ca si obiect de mare, mare angajament: masajul. E un troc: el presteaza serviciul de masaj de glezna, eu prestez serviciul de masaj de spate. E echitabila treaba.
Ioana si fentarea lu tanti Gripa
Ioana, adica Blossom, a facut tenis, asa ca e obisnuita sa paseze mingea dintrun teren in altul: adica paseaza mingiuta cu virusi, bacteri, febra si restu din terenu ei in terenu lu Tanti Gripa. Sigur ca se mai intampla, ca duduia Gripa sa castige teren ca Ioana o mai da pe un stranut razlet, pe niste sesiuni de tuse seaca, mai are cate un AS in maneca tuta aia de gripa, dar Ioana nu se lasa cu una cu doua. E calita. Exact ca ceapa care zace de 2 luni la noi in frigider. (Da’ chiar Ioana… cand o sa facem si noi ordine pe acolo?! E paradisul ciupercilor si al mancarii mucegaite
)remember salata aia?! trist deznodamant a mai avut in lupta ei anti-alterare).
Sanatate pentru toti cei aflati in imparatia tusei si in regatul febrei, in taramul ceaiului si in universul frectiilor cu otet.
Clearly your open minded and receptive to other ideas. Many people in the online community are a little more totalitarian. im gonna bookmark ur site ;D Of course– and I probably shouldn’t even have to say this– people are free to run their own websites as they see fit. But I get the highest value from blogs where either the author’s writing is so outstanding that the lack of comments isn’t material a combination of good writing and good comments leaving my personal Research blog if you dont mind wael kfoury