Niste raspunsuri

Nu stiu de ce iti scriu. Poate ca am nevoie de cineva caruia sa ii marturisesc tot ceea ce pana acum mi-a fost teama sa recunosc. Poate ca sper sa primesc un raspuns. Orice raspuns. Si poate ca stiu raspunsul. Doar ca il intarzii eu cu buna stiinta. Trag de minutarul ceasului ce ticaie amenintator pe biroul la care m-am asezat. Si imi inchipui ca doar vantul l-ar mai putea readuce acolo unde era acum aproape un an. Si-mi revad pasii ce ma purtau spre ceea ce sunt in prezent. Si recunosc tot: zambetele ascunse, privirile aruncate pe furis, cuvintele cu subinteles. Tot.

Si nu-ti mai cer sa zici ceva. Avem timp. Pentru tot. Vine toamna doar. Aduce cu ea vantul. El o sa se lupte cu minutarul. Si o sa-l impinga, din nou, acolo unde imi doresc. Trebuie doar sa stiu ce-mi doresc. Pana atunci, citeste inainte. Si cand o sa-ti amintesti ce trebuia sa spui, ce trebuia sa-mi spui…aseaza-te si fa cum ai facut pana acum. Doar tu stii cum.

Am mai rupt cateva pagini. In bucati mici, mici. Sa fiu sigura ca si daca m-as chinui nu as mai reusi sa le pun cap la cap si sa-mi amintesc. Vreau doar sa stii ca nu-mi voi ineca trecutul in adancuri pentru a trai un prezent de suprafata. Asa ca nu incepem si nu continuam de la zero. Chiar daca paginile sunt rupte.