Th e end

Lucrurile sunt chiar grave, la un examen, nu ma puteam concentra pentru ca….nu-mi veneau in minte decat versuri dedicate profului, si ma gandeam apoi, la finalul purgatoriului de verificare a cunostiintelor:”hmmm, oare am scris ce-am invatat, sau am scris ce-am compus despre el, in mintea mea creatza?” a fost trist momentul

2.Lipsa chefului in a doua zi destinata redactarii proiectului is a second big MUST. Altfel, nu vine cheful in cea din urma…noapte, ca nu mai exista nicio zi la dispozitie, ci doar: “Ultima noapte de proiect, intaia zi de chef de munca(da’ tot degeaba)

3.Proiectul trebuie sa fie facut in paralel cu urmatoarele activitati: comentarii pe facebook, vizualizat urmatoarele filmulete pe youtube, in amintirea vremurilor trecute in care radeai de te prapadeai, si ghici ce? si acum razi…da’ nu prea e rasu’ tau: reportaj vasluian(cu variante de subtitrare), s-a rupt un burlan, sase cai, balci de la piscani-curtea de arges etc

4.Proiectul trebuie facut sub presiune. Adica presupunem prin absurd, ca din echipa face parte si un coleg care nu-si are habitatul in caminul in care se redacteaza proiectul mileniului. Presupunem, de asemenea, si ca pe tura de noapte, in camin, este de serviciu, intruchiparea diavolului in persoana portarului. Si pe la orele 23, incepe sa bata in usi, in cautarea personagiilor ce sunt intrusi in the moxa resedinta. Tensiune maxima! Nea portaru tot bate, si spera sa-si duca la bun sfarsit misiunea: expulzarea rasei NEmox-isite D. Da…bine gandit zic eu, dar ce te faci cand colegul nemoxist D(moxist C), a si anume dormit in caminul moxist D cu pricina, fara acordul si stiinta lu’ nea paznicu, si ca nea paznicu’ nu l-a vazut, si nu are implicit nici buletinu. Iesi din asta!

5.Proiectul trebuie sa faca fata urmatoarelor influente nefaste din mediul extern: virusii de la PC care duc la necesitatea a cel putin 8 restart-uri, aterizarea lui Mos Ene peste gene, in mijlocul celor maxim 1o minute de inspiratie divina creatoare si implicit somn de voie pentru o ora-doua etc

6.Proiectul trebuie facut in ziua in care toti membrii de vaza ai redactarii lui, primesc pachete de acasa. Eventual si la ore diferite, cum s-a si intamplat de altfel. Adica e foarte extrem de ok: sa te deplasezi pana la gara, autogara, sa pierzi si putinul timp ramas pentru a face aprovizionarea frigiderului in care batea vantul.

7.Proiectul trebuie sa se termine pe hol. Acolo e mediul propice de a spune:”Bah, ma duc sa ma culc! Mai am fix 2 ore de somn”. Pe hol se face trafic: salata orientala si compot de gutui pentru pomelo, pe sistemul: “Niste pomelo, niste pomelo, mancarea mea pe niste pomelo!(Richard al III-lea in varianta feminina si puternic gastronomica)

Succesul? Garantat

Bun. Exemplificari: orele 23.00. Pe scarile din Moxa D bantuie Iona, Silviu si myself. Suntem in cautarea unei incaperi in care sa ne punem in sinergie CRBL-urile pentru a stabili o chestiune de interes major:”ce facem nene la proiectul lu Randi si a lu Nea Profu:”E o parere”?hmmm? Cine nu cunoaste identitatile celor doi profi sa faca bine sa le afle. Sunt branduri deja. S-au pozitionat intro anumita maniera si nu pot eu, un muritor de rand, sa deconspir asa un secret academic. Si aterizaram la prima sala de lectura. Cu cartela Magica deschiseram usa si wow! Ce vazuram? Pai: oameni concentrati, frunti transpirate, ochi ce nu tradau nicio emotie, liniste deplina, numai cate un oftat prelung se mai auzea sporadic. Da! Ati ghicit. Colegii cu pricina se jucau poker! E chiar foarte ok, chiar planuiesc sa ma duc la Poker Club daca vreau sa-mi fac vreo tema sau sa lucrez la vreun proiect pentru cAcademia de Studii Economice! Ca sa fiu in asentimentul colegutzilor mei.

Sa merem la urmatoarea sala, ca sunt doar 6 etaje in complexul rezidential victorian. Si hai cu bucataria. Mireasma de popcorn ne chema sagalnic pe toti trei. Eram (aproape) extaziati olfactiv! Si, sa deschidem usa, zic. Si aici lume. Erau in combinari de sase luate cate doi. Adica trei cupluri. Sper sa nu fi apelat si la permutari intre ei! So help me God! Desigur ca incercau probabil, rezistenta fizica si mecanica a dulapurilor, scaunelor si meselor, altfel nu-mi explic de ce le calareau in halu ala. Adica, imi explic, dar…nah, I’m just saying now!  Si, cel putin unul dintre cele doua cupluri primordiale, era pe sistemul 2 in 1. Nu se mai putea deduce care e el si care e ea, erau contopiti! Si erau destul de hraniti, adica nu tocmai anorexici, si erau pe un scaun dintr-ala anemic din bucatarie….si …haideti sa zicem ca nu era cea mai frumoasa imagine pe care as fi vrut sa o vad! Nop! Not a chance. Adica in topul celor mai frumoase imagini, ea nu se incadra nici ca rezerva sau ultima alternativa! There! I even managed to say it gently!

Si hai sa mai urcam. In sala de fitzness niste personagii se jucau ping-pong! Blesteme pentru ei, din partea noastra, fara numar! Si da! Ne declaram invinsi! Cu nervii intinsi la maxim patrund in camarutza mea. Ma milogesc de Silviu sa faca fapte bune si sa doneze un mar pentru o colega mai buna(adica eu). Si asta si face. Urca in al sau camin, si numai ce-l vad in fata geamului, dupa 5 minute. Avea fructul interzis! La orele 24.10, o obsedata dupa gustarea ionatana ii explica colegului ei cum sa-i arunce marul pe geam. Am avut parte de o oferta promotionala: produs in plus: bulgare de zapada+mar. “Multumesc Silviu!!! Si pofta buna! Sa ti se depuna pe solduri painea aia alba… si pe bicepsul femural! Noapte buna!”

Dar partea  buna a fost cand miss chelnerita a venit si a vorbit intrun sictir de zile mari. Ne facea o favoare explicandu-ne conversiile si raportarile pahar-sticla-pret. Ne cerem scuze pentru impertinenta de a nu fi la curent cu cat are o sticla de nuj ce bautura spirtoasa, si cati mililitri sunt intrun pahar and so and so on. Sfarsitul lumii se apropie. Si asta pentru ca sunt doua semne clare: Morena, miss mrk nostru, NU, repet NU a mai inceput adresarea catre chelnerita venita de la coada vacii cu:”ma scuzati”, si EU, repet EU nu am mai comentat nimic referitor la modul in care ne-a vorbit. Si e binecunoscut faptul ca sunt spaima chelneritelor, calaul bibliotecarelor si cosmarul tipei blonde de la chiosc. Si tipele nu ne faceau decat proaste pe fata, cerandu-ne cu un milion in plus pentru masa. Atat doar! Deci, temeti-va caci sfarsitul omenirii se apropie. In afara de contactele bune, bune de tot pe care le-am avut cu cele doua tute, aventura noastra, tin sa mentionez ca a debutat dupa cum s-a si anume inteles din versuri, cu patrunderea intrun spatiu intunecos, intrun gang cu miresme de primavara-vara…..acolo unde se afla amplasat minunatul loc al pierzaniei si desfraului. Si surpriseeee, la 12 se deschide.”Pai mi s-a spus la 11 sa vin sa iau masa”(la figurat vorbind, nu de alta, da’ unde sa mai punem inca o masa, Ioana?De abia incapem noi in camera cu iz de penthouse) “Pai sa vedeti ca o fi, ca o pati, pai hai intrati”. Deci 10 pe linie din partea noastra pentru The Gang. Si atunci, in clipa aceea, miss mrk preia initiativa si suna la  Za Player.

Si ne ridicaram si plecaram, in pofida ochilor inlacrimati ale celor doua dudui. Citeam in ochii lor regretul de a ne vedea parasindu-le:”Ati plecat/Si nu v-am jecmanit/Ati plecat/Si noi nu v-am prostit/Ati plecat…De ce-ati plecat?De ce-ati plecat?”(Mi-a placut 3SE, sunt din Constanta ). Bun. In Player, voie buna, chelneri nu chelnerite, deci nu, nu am avut cu cine sa ma cert aici, pentru ca au fost de treaba. Chiar al nostru chelner a jucat si rol de fotograf ambulant pentru noi. Socializare cu strainezi. Nu o sa inteleg niciodata de ce francezii nu vorbesc in engleza. Lucrul asta l-am intrebat si pe Sebastian, un demn urmas al lui Napoleon, caruia ii placea viata de noapte din Bucuresti.”Je ne sais pas parler francais tres bien” ii ziceam. “Mais, je crois que tu parles tres bien”. In gandul meu:”Prietene intelege ca in afara de:<<Je ne sais pas parler francais tres bien>>, mai stiu fix nimic. Adica eventual un:<<Voulez vous couchez avec moi>>, dar asta e alta mancare de peste.” Si da, precum orice analfabet:”Je m’appelle X-ulescu”. Ma rog, scurta conversatie cu iz occidental and nothing else. Distractie in premiera clubareasca pentru Pis. Niciun incident adiacent. Multa voie buna, multe poze(in order to fullfill Ame’s desire), mult ras(horey 4 me). Si multe comentarii pe facebook. La multi ani Ioana!

p/s Ai cel mai minunant covor din lume!

Dar, partea buna buna, nu se poate realiza decat daca e insotita de suferinta ridicata la patrat. Si dupa ce-mi fac turele de parc zilnice, patrund in camera. Intuneric bezna. Tin sa specific, de pe acum, ca lucrurile cele mai inspaimantatoare de pe Terra(si exact in ordinea asta), sunt: papusile din portelan, clovnii, povestile cu fantome, filmele de groaza si intunericul cu toate creaturile lui, cu toate zgomotele lui aduse din lumea celor de dincolo. Si numai ce aud o voce:”Nu mai avem curent”. Lasand la o parte faptul ca ma sperii groaznic, ma mai si enervez zdravan. Cum sa nu mai fie lumina? Cum? U have got to be kidding me! Actually she was not. Pentru ca a Ionei era vocea din intuneric. Bun. Eu am venit dupa un “sustinut efort fizic”(exprimare excesiv de mult utilizata de fostul meu antrenor de handbal). I gotta wash. It’s a must. Ma si vedeam chinuindu-ma in cabina de dush cu lumanarea. Deci nop, (Connex)…viitorul NU suna bine. Ma si vedeam mutand toata mancarica de prin frigider pe pervaz, ca mai nefericitii nostri colegi de camin ce nu poseda un astfel de aparat minune, desi anunturi cu:”Vand frigider. Gigel. 0766.suna-ma.” sunt destule pe toti peretii din complexul nostru rezidential victorian(suntem totusi aproape de statia de metrou Victoriei, it’s a huuuuuge plus for us, za provinciali). Sa specific insa, ca nici apa nu avuseseram de dimineata. Si cu Touch si servetele umede nu se face primavara. Ah! Si da, era sa uit…nu aveam nici Net, e pe moca in camin, si cam de ce am beneficia de acest serviciu zilnic? Miercurea si vinerea it’s more than enough. Calitatile mele de electrician sunt incontestabile. Cu privirea pierduta si invartindu-ma precum o curca plouata prin camera, reusesc sa ies pe hol, si schiopatand(i really, really gotta have a conversation with my glezna)…ma duc la panoul electric. Ridic singura siguranta cazuta. Cu un aer de mare tehnician ce-si acorda o importanta care tindea spre infinit…ma duc si in camera si ma zbengui pana ajung sa umblu si la panoul propriu si personal. Si s-a facut lumina!

Cristinutza si shosetutza salvatoare

Cristinutza a fost prima victima. Salvarea ei a venit tocmai de unde nu se astepta.(ok, nici noi nu ne asteptam, da’ nu se pune). Imbibata in otet, dupa un masaj barbar venit din partea mea si a Ioanei, am considerat de cuviinta ca pe frunte, sa-i punem si ceva rece. Ok. ok. Ceva-ul era in plan. Dar identitatea lui lipsea sa apara. Cand, ca un semn, ca intrun basm, din dressing cade o shoseta. Evrika! zic. Era shoseta mea. Logic! Shosetele mele sunt peste tot. Daca le-as pune cap la cap as putea face un lant mare cat Zidu Chinezesc. Bun. Salvarea shosetistica: udam o soseta cu apa si i-o punem pe frunte. Haleluia! Binecuvantata fie dezordinea din dressing si rebeliunea ciorapelului!!!

Alexandra si glezna saltareatza

Eu nu racesc decat vara. Si atunci din prostie(ce noutate veti zice). Iarna eu am alte preocupari: pot sa: imi rup diverse oase, sa-mi sucesc diverse ligamente. The usual stuff. Componentele sistemului meu osos sunt rasfatate. Daca nu le acord atentia cuvenita, incep ele, prin metode proprii sa faca pe vedetele. Axandu-ma mai mult, in ultima perioada pe rotula mea cu personalitate, glezna a zis:”hello, in puii mei la naiba, fataaaaa, ma ignorezi?!” Si s-a umflat. Si nu mai pot sa alerg, sa pasesc ca omu. Etc. Eu sunt in carantina osoasa.

Andrei si pijamalele inchiriate

Andrei e prietenul Cristinutei, adica Bubbles, conform unui articol anterior. E vecin de suferinta, de raceala, de palier, de suflat nasul, de febra cu noi. Noi l-am cooptat in camarutza noastra. E un om extrem de altruist si solidar. Cum Bubbles e racita, si Ioanei ii da tarcoale tanti Gripa, s-a gandit sa raceasca si el, cu tot tacamu: o da pe febra, tuse si restu’. Si pentru a fi DIV in adevaratul sens al cuvantului e empatic si fata de durerea mea de glezna, caci la el tanti Gripa a venit cu o oferta promotionala: gripa+dureri de oase si muschi. Am semnat un contract cu el. Avem practic un regim de parteneriat ca are ca si obiect de mare, mare angajament: masajul. E un troc: el presteaza serviciul de masaj de glezna, eu prestez serviciul de masaj de spate. E echitabila treaba.

Ioana si fentarea lu tanti Gripa

Ioana, adica Blossom, a facut tenis, asa ca e obisnuita sa paseze mingea dintrun teren in altul: adica paseaza mingiuta cu virusi, bacteri, febra si restu din terenu ei in terenu lu Tanti Gripa. Sigur ca se mai intampla, ca duduia Gripa sa castige teren ca Ioana o mai da pe un stranut razlet, pe niste sesiuni de tuse seaca, mai are cate un AS in maneca tuta aia de gripa, dar Ioana nu se lasa cu una cu doua. E calita. Exact ca ceapa care zace de 2 luni la noi in frigider. (Da’  chiar Ioana… cand o sa facem si noi ordine pe acolo?! E paradisul ciupercilor si al mancarii mucegaite)remember salata aia?! trist deznodamant a mai avut in lupta ei anti-alterare).

Sanatate pentru toti cei aflati in imparatia tusei si in regatul febrei, in taramul ceaiului si in universul frectiilor cu otet.

-robotelul este tipul de student care nu saluta, nu vede, nu te aude, si mai ales nu socializeaza; de obicei habitatul lor natural este singurul lor prieten; retrasi din acest mediu tind sa abordeze un sistem de autoaparare care se manifesta printr-o gestica adecvata, evitand pe cat posibil adresarea verbala; exemplu:”mi-ai vazut cheile?”, in mod normal se raspunde:”da” sau “nu”; ei bine, acestia nu procedeaza asa, ci efectiv iti flutura cheile pe sub nas, nelasand loc de alte interpretari; conversatiile cu ei sunt la fel de imposibile ca si iesirea la liman a economiei romanesti sau a clasei politice.

-trompetzica este specia de student care a mancat difuzoare de mic si care acum, tine mortis sa-si demostreze aceste abilitati printro tonalitate si un volum sonor care tind de la maxim spre extrem de asurzitor; asemenea diverselor specii de mamifere in perioada de imperechere, acestia sunt numai un cantec si-o zbieraitura, tipand tocmai in speranta unor reactii pozitive din partea unor femele ce altfel probabil, nu le-ar acorda atentia cuvenita; de asemenea, precum in romanele lui Preda, cand se practica obiceiul fluieratului fetelor la poarta de catre flacai, si in aceasta situatie, a specimenului trompetzica, se poate vorbi despre o abordare de socializare prin volum verbal ce trece de la sopran spre bas, de la registru grav spre cel inalt in maxim 2 replici; spre deosebire de tipul robotzel, trompetzica evita pe cat posibil petrecerea unui interval de timp prea mare in habitatul natural, preferand plimbarile lungi si zgomotoase din apropierea domiciliului, sau in habitatul femelei.; o caracteristica esentiala a acestui specimen il reprezinta simtul auditiv, care exista, dar lipseste cu desavarsire, altfel nu s-ar exprima dorinta de a vorbi cu un numar de decibeli atat de mare; simtul verbal, in schimb, compenseaza simtul auditiv, debitul verbal, precum si intensitatea verbala fiind la mare, mare inaltime.

-radio-shantz este tipul studentului care, din lipsa unei vieti proprii, mananca cu lingura sau chiar cu polonicul rahat despre tot ce misca in camin; pentru a te pune la curent cu ultimele noutati din viata lui X sau Y e suficient sa apelezi la respectiva tipologie studenteasca, pentru o acuratete de 110% a informatiilor; cuvantul ce defineste viata respectivului ins este plictiseala; poate fi abordat si prin adresarea directa:”sclavule”, deoarece asemenea sclavilor face servicii altora ca un milog nebagat in seama; radio-shantz crede despre sine ca e un mare, mare caracter, si implicit indispensabil lumii in care traieste; daca ar afla cruntul adevar, adica faptul ca soarele chiar rasare si tot la est in pofida lor, dezamagirea ar fi imensa probabil.

-maimutele urlatoare apartin unei categorii din familia primatelor, care executa o serie de activitati din urmatoarele considerente: asemenea trompetzicii din nebagare in seama, si asemenea lui radio shantz din plictiseala; sunt o combinatie fatidica a celorlalte doua tipologii; de notat e faptul ca alimentatia lor este una pe baza de lichide alcoolizate si pe baza de plante: tutun.

Orice asemanarea cu realitatea e pur intamplatoare. Bibliografie: diverse camine prin care am fost in vizita sau am locuit temporar. Perioada de incubatie a comportamentului categoriilor: nelimitata.

Orele 3 A.M.”Vine politia…ne ia toata distractia”. O regula de baza a petrecerilor din camine nu e respectata aici: frate, nu dai doua petreceri pe acelasi palier ca asta inseamna volum dublu de decibeli, numar dublu de oameni betzi, pardon, bautzi, numar dublu de pet-uri pe culoar, si sanse duble de a te trezi cu vizitatori cu sepci trase pe cefe si burti atarnand peste curele. Si vin. Aparitia a fost magistrala. S-a mizat foarte mult, in intrarea lor in scena, pe tot ce presupune zgomot si racnete. Au inceput sa bata in usa camerei in care erau, probabil….vreo 10 insi. Si tot bateau asa. Si nu deschidea nici dracu. A iesit o duduie. I-au luat datele. Everybody happy. The show must go on si-au zis, gazdele baieramului(asa am inteles ca se zice prin Bucale). Si a continuat. Manelele anilor 1999-2000 au fost la mare, mare inaltime, dupa aia au dat-o pe Red Hot Chilly Peppers(bila alba aici, dar wtf was wrong with u….adica inteleg nevoia manelara, da sa fie macar de actualitate, Gutza e la putere, nu Copilu Minune cu “Of viata mea”…come on)

Orele 4 A.M. Telefon matinal de la om retard ce nu intelege conceptul de: “Sterge-mi numarul din agenda si ignora-ma cu desavarsire”. Iesit pe hol in cautare de colega de camera declarata pierduta. Caz rezolvat. Colega socializa cu un coleg si cu nea paznicu. Nea paznicu povestea si tot povestea. Aruncat o privire la tatuajul colegului si la norul de fum ce se deslusea la separeul VIP, adica la zona de langa ghena din capatul culoarului. Intrat in camera. Scurta incursiune in lumea viselor pentru o ora. Venit colega de camera numarul 2. Stat la taclale ingropata in portocale, mere si grapefruit.

Orele 5 A.M. Scurta incursiune in lumea “insectivora” si “insecticida”. Zaceam pe jos cu Ioana, pe hol. Luam micro-dejunul: ceai cu branza(sunt aromanca, deci se intelege ca mananc si branza cu branza). Pe holul numarul doi, de la lifturi ii aveam ca vecini de “conservatie” pe Dum and Dummer, as in oamenii legi. Mai o tigare, mai o glumita, mai un benoclat la pijamalele cu Bugs-Bunny ale Ioanei. DIalogul cu Ioana s-a transformat in TRIalog. Un gandacel alerga obosit de la o usa la alta. Cand sa zaboveasca, Ioana da sa-l ucida. Logic, ca nu-l nimereste. Ioana nu nimereste decat peretii, usile de la camera sau scaunele. Si ma refer ca intra in ele, dorindu-si o redecorare a camerei, probabil, cu daramat de pereti, fara usi, cu arcada etc. Gandacelul, nomad intra la noi in penthouse. Saracu! Sigur e mort, daca a nimerit in camera de gazare, adica al patrulea sifonier. Sa-i fie tarana usoara!

Orele 5.30 A.M. “Nea paznicul reloaded sau Atacul lu nea paznicu”:”Voi ati sunat la politie?” “Da, chiar NU am sunat noi” raspund blestemandu-mi neindemanarea cu care am varsat ceai pe maieu. Nea paznicu intra la petrecerea ce continua. Si culmea…muzica se opreste! Asta ca sa se schimbe melodia. Si pe sistemul:”after hours” cu nea paznicu in za room, dezmatul continua. Ma uit la Ioana si-i zic:”Stii ca in mod normal, noi ar fi trebuit sa fim de cealalta parte a usii si nu nea paznicu, nu?” Ioana:”Da chiar ar fi trebuit. Eh…c’est la vie: smarcaz, penteleu”.

Identitatile in nume indiene: Colega nr.1: Ioana-maslinutza-ciupercutza(powerpufu rosu)/Colega nr.2: Cristinutza-shosetutza(powerpufu galben). Eu mi-s aia verde. Ma cert cu toata lumea. Crek s-a rasculat spiritul lu Tudor Vladimirescu in mine.

The End.

Si urmeaza prezentarea candidatilor la sefia caminului. Eugen, seful de anul trecut, care mi-a facut PC-ul(d’oooh si el mi-a reparat PC-ul, e ok, pana la sfarsitul facultatii imi propun sa am cat mai multe reinstalari de Windows), Eugen ziceam, a inceput sa ne zica de vanzarile anterioare(pentru fanii lui Mircea Badea). Eugen ne-a zis de realizarile lui din anul precedent, de sala de fitzeness ce urmeaza a fi inaugurata, de noua tehnologie ce ne va pali pe noi, provincialii: carduri de acces pentru sala de lectura si oficii(astept si eu cu nerabdare clipa in care nu voi mai face foamea dupa ce mi se termina puiu’ de la mama). Se pare ca are si o strategie pe termen lung, are niste obiective clare: tv-uri si canapele pe culoare. Sa fie primit, zic! Asa sa-ti ajute Dumnezeu. Ceilalti candindati(pentru a fi in asentimentul lui Agamemnon Dandanache al lui Caragiale) au abordat fie o strategie ofensiva, de genul:”Eu nu am teluri atat de nerealiste ca ale lui Eugen…” si un mare: “huooooou” s-a auzit ca raspuns la discursul lamentabil al aspirantei la sefia caminului, fie o strategie numita:”hai sa va plictisesc vorbindu-va despre mine si nu despre ce pot sa fac pentru voi, bah boilor ca ma votati”, de genul:” Ma intitulez X, sunt o fire responsabila, comunicativa, sociabila, foarte deschisa”. Felicitari! Nu suntem pe nicio retea sociala online sau pe matrimoniale.ro. Spiritul romanesc s-a simitit de la o posta, si nu ma refer lamiresme, ca om fi noi nebucuresteni, si departe de casa, cu opriri spontane de la Apanova, dar totusi… Ma refer la reactiile publicului dupa fiecare prezentare a “candindatilor”: cei care aplaudau si ovationau erau exact aceeasi care incepeau sa huiduie, si asta la aceeasi persoana aspiranta la postul de sef pe Moxa D. De aici, se deduce si gradul de seriozitate cu care s-a tratat problema. S-a votat, s-a numarat, s-a inteles nimic din promisiunile facute, si partea grea a fost reprezentata de culegerea legitimatiilor de camin cu care am putut sa votam. Si uite asa, din trei parti distincte se auzeau numele tuturor votantilor strigate. Eram ca la slujba, cand se citesc acatiste: Popescu, Ionescu, Vasilescu. Mai lipsea un:”cu tot neamu adormit” si un ” sa fie primit” si reteta era completa. Si pentru a-mi pune in valoare potentialul de mare, mare, mare amuzament mostenit din Grecia, am tinut mortis sa pun in practica si glumele invatate acolo. Si da, Pis, gluma la care am ras in autocar de ma asezasem pe jos, am facut-o si eu. Colegu X:”Ai un pix?” Eu:”Nu, da’ tu ai?” A fost ok ca a tinut la el duma facuta.

Succes in noul mandat proaspatului ales sef de camin!

Cu ganduri bune si spirit civic responsabil,

Alecsandra, alegatoarea model