Lacrimile invinsesera.  Victorie.

Care e diferenta dintre gaina? Are doua picioare paralele, mai ales stangul.

Care e diferenta dintre crocodil?E mai galben pe burta, decat verde pe spate.

De ce e crocodilul mai mult lung decat verde?E lung si pe burta si pe spate, dar e verde doar pe spate.

Doi copii numarau o bila. Ei erau in copac si bicicleta nu era a lor.

Doi vulturi stateau pe o creanga. Unul era plesuv si unul era sa cada.

Un om avea un cal si calul nu avea  nimic impotriva.

Care e diferenta intre un vultur si o cartita? Amandoua merg pe sub pamant cu exceptia vulturului.

Care e diferenta dintre un mar si o rosie? Calul alearga mai repede.

M-a sunat ieri o tipa:” Vino repede la mine, nu e nimeni acasa”. Si m-am dus. Nu era nimeni acasa intr-adevar.

Doi indragostiti la munte, pe marginea unei prapasii. La un moment dat ei i se face cald, iar el ca un gentleman ii face vant.

Th e end

Lucrurile sunt chiar grave, la un examen, nu ma puteam concentra pentru ca….nu-mi veneau in minte decat versuri dedicate profului, si ma gandeam apoi, la finalul purgatoriului de verificare a cunostiintelor:”hmmm, oare am scris ce-am invatat, sau am scris ce-am compus despre el, in mintea mea creatza?” a fost trist momentul

2.Lipsa chefului in a doua zi destinata redactarii proiectului is a second big MUST. Altfel, nu vine cheful in cea din urma…noapte, ca nu mai exista nicio zi la dispozitie, ci doar: “Ultima noapte de proiect, intaia zi de chef de munca(da’ tot degeaba)

3.Proiectul trebuie sa fie facut in paralel cu urmatoarele activitati: comentarii pe facebook, vizualizat urmatoarele filmulete pe youtube, in amintirea vremurilor trecute in care radeai de te prapadeai, si ghici ce? si acum razi…da’ nu prea e rasu’ tau: reportaj vasluian(cu variante de subtitrare), s-a rupt un burlan, sase cai, balci de la piscani-curtea de arges etc

4.Proiectul trebuie facut sub presiune. Adica presupunem prin absurd, ca din echipa face parte si un coleg care nu-si are habitatul in caminul in care se redacteaza proiectul mileniului. Presupunem, de asemenea, si ca pe tura de noapte, in camin, este de serviciu, intruchiparea diavolului in persoana portarului. Si pe la orele 23, incepe sa bata in usi, in cautarea personagiilor ce sunt intrusi in the moxa resedinta. Tensiune maxima! Nea portaru tot bate, si spera sa-si duca la bun sfarsit misiunea: expulzarea rasei NEmox-isite D. Da…bine gandit zic eu, dar ce te faci cand colegul nemoxist D(moxist C), a si anume dormit in caminul moxist D cu pricina, fara acordul si stiinta lu’ nea paznicu, si ca nea paznicu’ nu l-a vazut, si nu are implicit nici buletinu. Iesi din asta!

5.Proiectul trebuie sa faca fata urmatoarelor influente nefaste din mediul extern: virusii de la PC care duc la necesitatea a cel putin 8 restart-uri, aterizarea lui Mos Ene peste gene, in mijlocul celor maxim 1o minute de inspiratie divina creatoare si implicit somn de voie pentru o ora-doua etc

6.Proiectul trebuie facut in ziua in care toti membrii de vaza ai redactarii lui, primesc pachete de acasa. Eventual si la ore diferite, cum s-a si intamplat de altfel. Adica e foarte extrem de ok: sa te deplasezi pana la gara, autogara, sa pierzi si putinul timp ramas pentru a face aprovizionarea frigiderului in care batea vantul.

7.Proiectul trebuie sa se termine pe hol. Acolo e mediul propice de a spune:”Bah, ma duc sa ma culc! Mai am fix 2 ore de somn”. Pe hol se face trafic: salata orientala si compot de gutui pentru pomelo, pe sistemul: “Niste pomelo, niste pomelo, mancarea mea pe niste pomelo!(Richard al III-lea in varianta feminina si puternic gastronomica)

Succesul? Garantat

Bun. Exemplificari: orele 23.00. Pe scarile din Moxa D bantuie Iona, Silviu si myself. Suntem in cautarea unei incaperi in care sa ne punem in sinergie CRBL-urile pentru a stabili o chestiune de interes major:”ce facem nene la proiectul lu Randi si a lu Nea Profu:”E o parere”?hmmm? Cine nu cunoaste identitatile celor doi profi sa faca bine sa le afle. Sunt branduri deja. S-au pozitionat intro anumita maniera si nu pot eu, un muritor de rand, sa deconspir asa un secret academic. Si aterizaram la prima sala de lectura. Cu cartela Magica deschiseram usa si wow! Ce vazuram? Pai: oameni concentrati, frunti transpirate, ochi ce nu tradau nicio emotie, liniste deplina, numai cate un oftat prelung se mai auzea sporadic. Da! Ati ghicit. Colegii cu pricina se jucau poker! E chiar foarte ok, chiar planuiesc sa ma duc la Poker Club daca vreau sa-mi fac vreo tema sau sa lucrez la vreun proiect pentru cAcademia de Studii Economice! Ca sa fiu in asentimentul colegutzilor mei.

Sa merem la urmatoarea sala, ca sunt doar 6 etaje in complexul rezidential victorian. Si hai cu bucataria. Mireasma de popcorn ne chema sagalnic pe toti trei. Eram (aproape) extaziati olfactiv! Si, sa deschidem usa, zic. Si aici lume. Erau in combinari de sase luate cate doi. Adica trei cupluri. Sper sa nu fi apelat si la permutari intre ei! So help me God! Desigur ca incercau probabil, rezistenta fizica si mecanica a dulapurilor, scaunelor si meselor, altfel nu-mi explic de ce le calareau in halu ala. Adica, imi explic, dar…nah, I’m just saying now!  Si, cel putin unul dintre cele doua cupluri primordiale, era pe sistemul 2 in 1. Nu se mai putea deduce care e el si care e ea, erau contopiti! Si erau destul de hraniti, adica nu tocmai anorexici, si erau pe un scaun dintr-ala anemic din bucatarie….si …haideti sa zicem ca nu era cea mai frumoasa imagine pe care as fi vrut sa o vad! Nop! Not a chance. Adica in topul celor mai frumoase imagini, ea nu se incadra nici ca rezerva sau ultima alternativa! There! I even managed to say it gently!

Si hai sa mai urcam. In sala de fitzness niste personagii se jucau ping-pong! Blesteme pentru ei, din partea noastra, fara numar! Si da! Ne declaram invinsi! Cu nervii intinsi la maxim patrund in camarutza mea. Ma milogesc de Silviu sa faca fapte bune si sa doneze un mar pentru o colega mai buna(adica eu). Si asta si face. Urca in al sau camin, si numai ce-l vad in fata geamului, dupa 5 minute. Avea fructul interzis! La orele 24.10, o obsedata dupa gustarea ionatana ii explica colegului ei cum sa-i arunce marul pe geam. Am avut parte de o oferta promotionala: produs in plus: bulgare de zapada+mar. “Multumesc Silviu!!! Si pofta buna! Sa ti se depuna pe solduri painea aia alba… si pe bicepsul femural! Noapte buna!”

Puntea viata-moarte e reprezentata de tocmai aparatul, care de o luna si mai bine iti este alaturi. Este acolo, tintuit langa tine, si-si anunta suprematia pe care o detine, din cand in cand, prin zgomotele scurte si precise ce se pierd in ecoul peretilor scorojiti. Mijind in penumbra trupului incatusat in patul invelit in cearsaf alb, spiritul se plimba stingher pe linia usii ce desparte durerea ta de cea a altora asemenea tie. Si reuseste sa se desprinda de tot de tine, de fapt, de ce a mai ramas din tine, si se plimba pe culoarele impregnate cu mireasma neputintei. Pe hol, pe un scaun, cu mainile inclestate si privirea incercanata, o vezi. E acolo. Mereu a fost. Numai ca ai fost orb. Acum esti un mort cu ochii vii, si fara glas. Si tipi, dar nu te aude. Si ea a tipat, dar tu nu ai ascultat.

Te resemnezi, te intorci la tine, esti iar, parte din tine. Tu cu tine. Si dormi. Din nou. Pana cand? Pana cand aparatul va inceta sa mai rosteasca sunetele de care atarna viata ta, sau pana cand, vei gasi puterea sa te ridici tu cu tine. Tu trupul si tu spiritul. Nu doar spiritul. Nu iar aceeasi plimbare fantasmagorica prin lumea materiala.

Pentru ca viteza ucide.

Dar partea  buna a fost cand miss chelnerita a venit si a vorbit intrun sictir de zile mari. Ne facea o favoare explicandu-ne conversiile si raportarile pahar-sticla-pret. Ne cerem scuze pentru impertinenta de a nu fi la curent cu cat are o sticla de nuj ce bautura spirtoasa, si cati mililitri sunt intrun pahar and so and so on. Sfarsitul lumii se apropie. Si asta pentru ca sunt doua semne clare: Morena, miss mrk nostru, NU, repet NU a mai inceput adresarea catre chelnerita venita de la coada vacii cu:”ma scuzati”, si EU, repet EU nu am mai comentat nimic referitor la modul in care ne-a vorbit. Si e binecunoscut faptul ca sunt spaima chelneritelor, calaul bibliotecarelor si cosmarul tipei blonde de la chiosc. Si tipele nu ne faceau decat proaste pe fata, cerandu-ne cu un milion in plus pentru masa. Atat doar! Deci, temeti-va caci sfarsitul omenirii se apropie. In afara de contactele bune, bune de tot pe care le-am avut cu cele doua tute, aventura noastra, tin sa mentionez ca a debutat dupa cum s-a si anume inteles din versuri, cu patrunderea intrun spatiu intunecos, intrun gang cu miresme de primavara-vara…..acolo unde se afla amplasat minunatul loc al pierzaniei si desfraului. Si surpriseeee, la 12 se deschide.”Pai mi s-a spus la 11 sa vin sa iau masa”(la figurat vorbind, nu de alta, da’ unde sa mai punem inca o masa, Ioana?De abia incapem noi in camera cu iz de penthouse) “Pai sa vedeti ca o fi, ca o pati, pai hai intrati”. Deci 10 pe linie din partea noastra pentru The Gang. Si atunci, in clipa aceea, miss mrk preia initiativa si suna la  Za Player.

Si ne ridicaram si plecaram, in pofida ochilor inlacrimati ale celor doua dudui. Citeam in ochii lor regretul de a ne vedea parasindu-le:”Ati plecat/Si nu v-am jecmanit/Ati plecat/Si noi nu v-am prostit/Ati plecat…De ce-ati plecat?De ce-ati plecat?”(Mi-a placut 3SE, sunt din Constanta ). Bun. In Player, voie buna, chelneri nu chelnerite, deci nu, nu am avut cu cine sa ma cert aici, pentru ca au fost de treaba. Chiar al nostru chelner a jucat si rol de fotograf ambulant pentru noi. Socializare cu strainezi. Nu o sa inteleg niciodata de ce francezii nu vorbesc in engleza. Lucrul asta l-am intrebat si pe Sebastian, un demn urmas al lui Napoleon, caruia ii placea viata de noapte din Bucuresti.”Je ne sais pas parler francais tres bien” ii ziceam. “Mais, je crois que tu parles tres bien”. In gandul meu:”Prietene intelege ca in afara de:<<Je ne sais pas parler francais tres bien>>, mai stiu fix nimic. Adica eventual un:<<Voulez vous couchez avec moi>>, dar asta e alta mancare de peste.” Si da, precum orice analfabet:”Je m’appelle X-ulescu”. Ma rog, scurta conversatie cu iz occidental and nothing else. Distractie in premiera clubareasca pentru Pis. Niciun incident adiacent. Multa voie buna, multe poze(in order to fullfill Ame’s desire), mult ras(horey 4 me). Si multe comentarii pe facebook. La multi ani Ioana!

p/s Ai cel mai minunant covor din lume!

Dar, partea buna buna, nu se poate realiza decat daca e insotita de suferinta ridicata la patrat. Si dupa ce-mi fac turele de parc zilnice, patrund in camera. Intuneric bezna. Tin sa specific, de pe acum, ca lucrurile cele mai inspaimantatoare de pe Terra(si exact in ordinea asta), sunt: papusile din portelan, clovnii, povestile cu fantome, filmele de groaza si intunericul cu toate creaturile lui, cu toate zgomotele lui aduse din lumea celor de dincolo. Si numai ce aud o voce:”Nu mai avem curent”. Lasand la o parte faptul ca ma sperii groaznic, ma mai si enervez zdravan. Cum sa nu mai fie lumina? Cum? U have got to be kidding me! Actually she was not. Pentru ca a Ionei era vocea din intuneric. Bun. Eu am venit dupa un “sustinut efort fizic”(exprimare excesiv de mult utilizata de fostul meu antrenor de handbal). I gotta wash. It’s a must. Ma si vedeam chinuindu-ma in cabina de dush cu lumanarea. Deci nop, (Connex)…viitorul NU suna bine. Ma si vedeam mutand toata mancarica de prin frigider pe pervaz, ca mai nefericitii nostri colegi de camin ce nu poseda un astfel de aparat minune, desi anunturi cu:”Vand frigider. Gigel. 0766.suna-ma.” sunt destule pe toti peretii din complexul nostru rezidential victorian(suntem totusi aproape de statia de metrou Victoriei, it’s a huuuuuge plus for us, za provinciali). Sa specific insa, ca nici apa nu avuseseram de dimineata. Si cu Touch si servetele umede nu se face primavara. Ah! Si da, era sa uit…nu aveam nici Net, e pe moca in camin, si cam de ce am beneficia de acest serviciu zilnic? Miercurea si vinerea it’s more than enough. Calitatile mele de electrician sunt incontestabile. Cu privirea pierduta si invartindu-ma precum o curca plouata prin camera, reusesc sa ies pe hol, si schiopatand(i really, really gotta have a conversation with my glezna)…ma duc la panoul electric. Ridic singura siguranta cazuta. Cu un aer de mare tehnician ce-si acorda o importanta care tindea spre infinit…ma duc si in camera si ma zbengui pana ajung sa umblu si la panoul propriu si personal. Si s-a facut lumina!